Coaching si Psihanaliza (Interviu Dilema Veche, 28 februarie 2008)

Dilema Veche: Domnule Virgiliu Rîcu, va recomandati ca  psihoterapeut de orientare psihanalitica si ca „Life & Executive Coach“. Nu exista, totusi, o contradictie de substanta intre psihanaliza, descoperirea inconstientului si life coaching?

V.R.: Factorul care diferentiaza major coaching-ul de psihanaliza este raportul constientizare/ actiune.
Desi nu exclude constientizarea, coaching-ul este orientat catre actiune. In prezenta coach-ului, clientul isi seteaza obiective, construieste strategii si exploreaza cai de atingere a acestora.

Psihanaliza pune accentul pe constientizare considerand ca, atunci cand lucrurile sunt clare in noi, elaborarea unui plan de actiune vine de la sine. Mai mult, o trecere rapida la actiune semnifica de cele mai multe ori o rezistenta la constientizare.
Cand clientul isi fixeaza obiective, psihanalistul intelege ca el isi declara dorintele constiente. Ori, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente, care de multe ori sunt in contradictie cu cele constiente si le saboteaza cu succes pe acestea. Pentru psihanalist, clientul nu trece la actiune nu pentru ca nu stie cum sa faca acest lucru (un manager care solicita coaching stie foarte bine cum sa elaboreze planuri de actiune, altfel nu ar fi ajuns manager), ci pentru ca in el se joaca un conflict intern inconstient care il blocheaza.

Ori, un coach care nu are pregatirea unui psihanalist este orb la dorintele inconstiente ale clientului sau, nu ii intelege conflictul intern, nu stie sa-i analizeze rezistentele. A nu lua in considerare inconstientul nu inseamna ca acesta inceteaza sa existe. Inseamna doar ca tu, in calitate de coach, il ignori alegand sa operezi reductionist. Dar, in unele cazuri, a opera reductionist este suficient. Nu trebuie sa mergem de fiecare data mai in profunzime decat o cere situatia.

Pentru a raspunde specific la intrebarea Dvs, nu cred ca exista o contradictie de substanta intre psihanaliza si coaching. Doar ca psihanaliza merge in profunzimile organizarii psihice, in timp ce coaching-ul lucreaza la un nivel superficial, de suprafata.

Cred ca nici Socrate nu ar fi vazut o contradictie intre cele 2 abordari, de vreme ce el a afirmat deopotriva ca „o viata neanalizata nu merita traita” si „ cunoasterea se dobandeste prin actiune.”

Dilema Veche: Max Landsberg, o autoritate in domeniu, spune ca una dintre legile coachingului este „nu psihologizati“. Reusiti, in practica dvs. sa respectati aceasta lege?

V.R. : Nu si nici nu imi propun asta. Daca in timpul sedintei de coaching se iveste o oportunitate de a-l ajuta pe  client sa constientizeze ceva, nu voi rata niciodata aceasta oportunitate.

Dilema Veche: Care e diferenta intre coachingul  profesional, ca cel codificat de Joseph O’Connor si life coaching?

V.R. : Life coaching-ul vizeaza schimbari in orice sector de viata al clientului, nu doar in cel profesional.

Dilema Veche:  Psihanaliza se afla intr-un moment de clar regres in SUA si in Franta. Cu coachigul cum stam?

V.R. : Psihanaliza se afla intr-un moment in care inceteaza sa mai fie la moda. Dupa ce a stat atat de multi ani in top, era normal ca la un moment dat sa cedeze locul 1 altei abordari psihoterapeutice. Trebuie insa sa facem distinctie clara intre a fi la moda si a fi valoros.

Despre coaching se spune ca este o disciplina a carei popularitate creste vertiginos. Nu stiu insa daca aceasta remarca se referea la perioada in care pentru a deveni coach nu era necesara nici o formare sau la perioada actuala in care s-au infiintat organisme care se ocupa de formarea si acreditarea coach-ilor.

Personal, inclin sa cred ca entuziasmul celor care doreau sa devina coach era mult mai mare la inceput. Lesne de inteles: pentru a deveni coach nu iti trebuia nici o diploma (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor depaseau cu mult pe cele ale psihoterapeutilor.

Dilema Veche: Coachingul e mai aproape, metodologic, de terapiile comportamentale sau de psihanaliza clasica?

V.R. : In mod evident, este mai aproape de terapiile comportamentale. Dar terapiile comportamentale evolueaza catre …psihanaliza. Mai intai au inglobat terapiile cognitive, apoi a aparut terapia cognitiv-afectiva etc. Psihanaliza este subiectul unui adevarat pranz totemic, descoperirile ei sunt integrate de celelalte terapii, chiar daca acest lucru nu este fatis recununoscut.

Dilema Veche: Care e pregatirea profesionala pe care un coach trebuie sa o aiba in Romania? Vizibilitatea lui depinde de aceasta pregatire academica sau de rezultate?

V.R. : Recent, multinationalele au inceput sa pretinda furnizorilor de Executive/ Corporate Coaching o formare in coaching, care se realizeaza de obicei cu un coach acreditat din strainatate conform standardelor internationale.

Dilema Veche: Cum va numiti interlocutorii: pacienti sau clienti?

V.R. : Si-si. Depinde de nivelul de constientizare al persoanei cu care lucrez. Paradoxal, pe cei avansati ii numesc pacienti. Asta pentru ca au ajuns suficient de puternici pentru a suporta adevaruri dureroase si pentru a rade de tendintele lor narcisiste.

Dilema Veche:  Care e publicul  coachingului in Romania (tipologic) si care credeti ca e viitorul metodei?

V.R. : Daca ne referim la life coaching, clientii vin din randul acelor persoane care au probleme pretabile a fi discutate cu un psihoterapeut, dar nu vor sa recunoasca acest lucru fata de ele insele. Imi place sa spun ca life coaching-ul este psihoterapie reinventata. Va continua sa fie mult timp in concurenta cu psihoterapia.

Executive coaching-ul este de asteptat sa se dezvolte mult mai accelerat, ca urmare a presiunii existente in companiile multinationale de a se ralia la practicile de resurse umane din Vest.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

De ce nu ne atingem scopurile? (Interviu Psihologia Azi, 2006)

Psihologia Azi: Ne dorim foarte multe lucruri, visam la proiecte ambitioase, ne stabilim tot felul de obiective, dar putini dintre noi reusesc sa le si atinga. De ce nu ne atingem scopurile?

Virgil Rîcu: Daca privim lucrurile la un nivel superficial, de suprafata, se pot enumera multiple cauze: nu ne definim clar ceea ce ne dorim, iar o reprezentare vaga a scopului implica o dispersare a energiei; nu ne mobilizam suficient; nu perseveram suficient; ne stabilim scopuri nerealiste; evitam sa ne asumam riscuri; ne lasam descurajati rapid de cei apropiati etc. Dar toate acestea sunt “simptome”. Ele nu reprezinta cauza.

La o analiza mai profunda, observam ca motivul real pentru care nu ne atingem un anumit scop rezida in faptul ca acel scop ne pune in conflict cu noi insine. O parte din noi doreste realizarea acelui scop, alta parte nu. Conflictul nostru intern legat de respectivul scop se manifesta prin tot felul de rezistente in atingerea acelui scop (oboseala nejustificata, tergiversare prelungita la infinit etc), prin blocaj decizional (nu stim ce sa facem, ce decizie sa luam) sau chiar prin autosabotaj.

Psihologia Azi: De ce s-ar opune o parte din noi realizarii scopului?

V.R. : In parte, pentru ca nu este dispusa sa plateasca pretul realizarii scopului. Orice castig implica automat o pierdere. Putem avea o masina mai buna, dar aceasta va implica o rata mai mare la banca. Putem investi mai multa energie si timp in construirea carierei, dar vom plati mai mult in planul vietii personale.

Cu cat scopul este mai ambitios, cu atat atingerea lui va presupune o schimbare mai mare. Ceea ce echivaleaza cu o perturbare accentuata a echilibrului actual si un effort major in reinstaurarea unui nou echilibru, la un alt nivel. Cei apropiati simt foarte bine asta si in mod paradoxal (spun paradoxal pentru ca se presupune ca ne iubesc) se vor opune mai mult sau mai putin inconstient dezvoltarii noastre. Traim intr-un web de relatii interpersonale si suntem cu totii foarte sensibili la pozitionarea unora fata de altii, la rolurile si statuturile membrilor din aceasta retea. A avea succes implica o schimbare de rol si de statut, schimbare la care ceilalti nu pot sa nu reactioneze. Cu bucurie sau cu frustrare, cu invidie…Sotul a carui sotie primeste o avansare si o marire considerabila de salariu (care–l depaseste acum pe al sau) va reactiona cu sentimente amestecate: bucurie pentru ca nivelul de trai al familiei creste, dar si invidie, precum si sentimentul de a fi fost ranit in orgoliul sau masculin.

Schimbarea este adesea asociata cu sentimente de culpabilitate. De ex., o tanara care primeste oferta unui contract de munca foarte avantajos in strainatate va experimenta cu siguranta sentimente intense de culpabilitate la gandul ca succesul ei va presupune sa-si lase mama singura si bolnava in tara. Sentimente care o pot determina chiar sa refuze oferta…

Un alt factor care se interpune intre noi si scopurile noastre este setul nostru de convingeri limitative, care se reflecta in imaginea de sine. Imaginea de sine este un factor esential in definirea scopurilor, in sensul ca scopurile care nu contrazic imaginea noastra despre noi insine au sanse mai mari de a fi atinse. Si viceversa, daca noi nu credem ca putem atinge un anumit scop, realitatea va reflecta credinta noastra: nu il vom atinge.

De aceea, daca vrem sa atingem scopuri ambitioase, este necesar ca mai intai sa ne modificam corespunzator imaginea de sine in sensul deplasarii propriilor limite. Altfel spus, sa modificam ceea ce credem si simtim despre noi insine in raport cu scopul respectiv.

Psihologia Azi: Cum putem realiza acest lucru?

V.R. : In primul rand trebuie sa constientizam ca realitatea pe care o traim este o reflectare a propriilor noastre credinte. Perceptia este interpretare, iar interpretarea tine intotdeauna de ceea ce credem la nivel intim. Apoi urmeaza schimbarea acestor credinte, proces care se realizeaza in mai multe etape:

1. In prima etapa se urmareste identificarea credintelor noastre in raport cu scopul dorit.

Daca ceea ce ne intereseaza este a avea mai multi bani, investigam credintele noastre in legatura cu banii si observam cum acestea afecteaza relatia noastra cu banii. Daca, in opinia noastra, “toate problemele pornesc de la bani”, “banul este radacina tuturor relelor” sau “noroc la bani, ghinion in dragoste” este de asteptat ca la nivel inconstient sa ne ferim pe cat posibil de bani.

Daca ceea ce ne preocupa este sfera sentimentala, este necesar sa investigam credintele noastre despre sexul opus, despre relatiile dintre barbati si femei, si sa sesizam daca ceva in cadrul acestor credinte ne face sa ne simtim amenintati.

Indiferent de ceea ce ne-am dori, trebuie investigat daca noi credem ca meritam acel lucru sau nu. Daca raspunsul este negativ, este putin probabil sa-l obtinem, iar daca-l obtinem, vom face inconstient tot posibilul pentru a-l pierde.

2. A 2-a etapa vizeaza dezactivarea credintelor identificate, ceea ce presupune punerea lor sub semnul intrebarii, deplasarea lor din sfera certitudinilor in cea a incertitudinilor, precum si extragerea incarcaturii emotionale asociate lor.

Marea majoritate a credintelor le-am preluat de la figurile semnificative ale copilariei noastre, pe vremea in care nu puneam prea mult la indoiala ceea ce ne spuneau acestea. Credintele sunt mosteniri, dorite sau nedorite, cu potential de progres sau de regres.

Intrebari de genul “ Oare chiar asa stau lucrurile?”, “Oare asta este valabil in toate cazurile?’’( ex. Banii aduc intotdeauna numai probleme? Toti barbatii sunt porci? Toate femeile sunt tarfe/ castratoare/ masochiste etc”) sunt utile pentru a le pune sub semnul indoielii veridicitatea, dupa cum extrem de utila este si intrebarea “ imi este de folos sa cred asta sau nu?”

Credintele reprezinta generalizari despre cum functioneaza lumea, generalizari preluate de la altii sau concluzii ale propriilor experiente, in orice caz generalizari false.

Credintele sunt eficiente tocmai pentru ca ele au asociata o mare incarcatura emotionala. Ele poarta amprenta dureroasa a unor traume sau dimpotriva a unor evenimente fericite. Pentru eliminarea credintelor limitative, incarcatura emotionala asociata acestora trebuie eliberata, proces vizat cu predilectie in psihoterapie. In procesul terapeutic, evenimentul traumatic este retrait, emotia eliberata, iar experienta reinterpretata, resemnificata.

3. inlocuirea credintelor limitative cu alt set de credinte, capabil sa genereze evolutie.

In psihoterapie acest lucru se intampla prin interpretare si resemnificare, cand ceea ce s-a intamplat apare intr-o lumina noua, eliberatoare.

Psihologia Azi: Exista o “tehnologie” de atingere a scopurilor pe care sa o recomandati?

V.R. : Pot recomanda un proces care, efectuat riguros si cu multa implicare emotionala, poate facilita considerabil atingerea unui scop.

1. Defineste clar ceea ce iti doresti

Este una din cele mai dificile sarcini.

Multe din scopurile noastre nu sunt in realitate ale noastre – sunt scopurile parintilor, prietenilor, sefilor, colegilor de serviciu. Ne uitam in gradina vecinului si vrem si noi ce are el. Invidie, mimetism, nevoie de uniformitate, de conformism, spaima de a fi diferit, caci a fi diferit ne expune excluderii etc. Dar aceste scopuri nu ne reprezinta, de aceea nu ne vom angaja niciodata 100% in demersul atingerii lor.

Este de dorit sa ne propunem scopuri care sa serveasca exprimarii nevoilor noastre.

Criteriul esential pentru alegerea unui scop este masura in care el ne starneste entuziasmul. Un scop trebuie sa aiba o puternica incarcatura emotionala pozitiva pentru noi, altfel va deveni o povara. Una in plus.

2. Asigura-te de caracterul ecologic al scopului

Scopul propus este de dorit sa nu afecteze negativ alte persoane, altfel apar sentimentele inconstiente de vinovatie care intorc lucrurile in defavoarea noastra. Mai mult, este de dorit ca de pe urma atingeriii scopurilor tale sa beneficieze cel putin alte doua persoane.

3. “Autopurificarea”

Implica eliminarea incarcaturii emotionale negative creata de credintele limitative in raport cu scopul respectiv si trairea puternica a sentimentului de incredere ca scopul va fi atins.

4. Experimenteaza in interior sentimentul atingerii scopului

Expertii in programarea neurolingvistica, asemeni samanilor de odinioara, recomanda sa ne imaginam ca ne-am atins scopul folosind toate canalele senzoriale. Sa vizualizam scena atingerii scopului, beneficiile survenite in urma atingerii lui, sa auzim cuvintele de felicitare ale celorlalti sau cuvintele pe care ni le spunem noua insine si mai ales sa simtim sentimentul de bucurie, de implinire pe care l-am avea daca ne-am atinge scopul. Inca o data accentul se pune pe trairea emotionala.

5. Nu te gandi obsesiv cum iti vei realiza scopul

Este un lucru pe care foarte multi oameni, gratie nevoii lor excesive de a controla mersul evenimentelor, il gasesc dificil de facut. Foarte multi renunta la scopuri interesante tocmai pentru ca nu vad in prealabil modalitatea de a realiza. Daca vom privi cu atentie in trecut, schimbarile majore, semnificative din viata noastra au survenit ca urmare a unor “coincidente” fericite mai degraba decat a planificarii minutioase.

6. Asteapta oportunitatile cu o minte deschisa

Oportunitatile vin in forma unor “coincidente” sau intamplari neprevazute, care sunt atrase tocmai de incarcatura emotionala experimentata la pasul 4.

7. Actioneaza si fructifica oportunitatile

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Scenarii de viata (Interviu revista Cariere, 2007)

Cariere: Ce este scenariul de viata ? Avem cu totii scenarii, chiar daca nu suntem constienti de ele?
Virgil Rîcu:  Toti, fara exceptie, dezvoltam scenarii si vom continua sa dezvolam scenarii atat timp cat vom avea dorinte. Caci scenariile sunt indisolubil legat de dorinte in sensul ca orice dorinta, pentru a se indeplini, are nevoie de un scenariu de satisfacere a ei. Am o dorinta, vreau sa o indeplinesc si atunci creez un scenariu prin care sper ca dorinta mea sa se implineasca. Cum se spune in psihanaliza, fantasmez. Si cam asta facem cea mai mare parte din timp: fantasmam.
De cele mai multe ori, se intampla sa retinem scenariul, dar sa nu mai recunoastem dorinta de la baza sa, care lucreaza la nivel inconstient. Toti dezvoltam in diferite momente ale vietii noastre scenarii de succes, de omnipotenta, de razbunare, de reparatie etc.
Scenariul de viata este legat de ceea ce ne dorim de la viata si de la ceilalti, in limitele a ceea ce credem ca este posibil sa obtinem de la viata si de la ceilalti. El este romanul, piesa de teatru, filmul in care fiecare dintre noi este eroul principal.
La nivel manifest, el presupune anumite personaje, anumite actiuni si anumite replici intre personaje. La nivel latent, exista dorintele, motivatiile inconstiente care fac ca personajele sa se comporte intr-un anumit fel fata de eroul principal, iar evenimentele sa se lege intr-un asa fel incat sa justifice deciziile si comportamentele eroului.
Psihanaliza a demonstrat foarte elocvent ca traim simultan pe doua planuri constient si inconstient, raportul dintre cele doua planuri fiind net in favoarea inconstientului. Avem deci dorinte constiente si dorinte inconstiente, si implicit scenarii constiente si scenarii inconstiente. Iar acestea nu coincid intotdeauna, ba dimpotriva, in marea majoritate a cazurilor intra in conflict.
Putem crea constient un scenariu de viata in care totul sa fie la superlativ, iar acesta sa fie cu succes sabotat de un scenariu inconstient antagonist care reflecta ceea ce credem cu adevarat despre noi, despre ceilalti, despre viata.
Indiferent ca traim un scenariu de viata plin de succes sau unul saturat cu suferinte, un lucru este cert: scenariul este alimentat de dorinta noastra de a fi speciali.
Cariere: Cum se construieste un scenariu de viata ?
V.R.: Scenariul de viata incepe sa se construiasca in copilarie, cand ceilalti membri ai familiei regizeaza interactiunile si ne ofera modele de rol. Observandu-i pe cei din jur, aflam ce inseamna sa joci rolul de tata, mama, frate, copil etc. Tot atunci experimentam autoritatea parentala, care este primul model de autoritate si care va influenta ulterior relatiile noastre cu toate celelalte autoritati din viata noastra, in special cele de la serviciu.
Imi amintesc in acest sens de un middle manager, despre care toti colegii se plangeau ca este foarte retrasa si extrem de tacuta, de multe ori nestiind cum sa interactioneze cu ea. In cadrul unei intalniri cu aceasta, incercand sa explorez motivatiile comportamentului sau, mi-a declarat subit: ‘De fapt, ceea ce experimentez eu la serviciu seamana foarte mult cu ceea ce am trait in familia mea. Sora mea mai mare este foarte extravertita, foarte vorbareata, si in copilarie toate serile erau marcate de conversatiile ei cu tata. Eu practic nu apucam sa spun nimic. Dupa un timp m-am resemnat si am preferat sa petrec timpul citind.’
Daca aceasta declaratie vi se pare bizara, va invit sa va amintiti pozitia pe care ati avut-o in cadrul sistemului familial, felul in care interactionati cu ceilalti membri ai familiei si felul in care acestia gandeau despre Dvs, si comparati cu felul in care interactionati in prezent cu sefii si colegii de la serviciu. Daca sunteti ca marea majoritate a oamenilor, veti fi surprinsi de asemanari.
In decursul vietii, evenimentele exterioare ne forteaza sa experimentam noi roluri si sa initiem schimbari la nivelul scenariului.
Am lucrat, de exemplu, cu o persoana – middle manager in cadrul unei mari corporatii – a carei mama fusese extrem de rece si de exigenta cu ea in copilarie. Clienta mea avusese senzatia ca ea nu exista pentru mama ei decat in masura in care obtine performante scolare extraordinare si depusese in mod constant eforturi uriase pentru a-si multumi mama. La maturitate devenise bineinteles workaholica, iar acest fapt a fost exploatat din plin de mai multe sefe ale ei. Criza a aparut in momentul in care s-a mutat intr-un alt departament, in care ritmul de lucru era mult mai echilibrat, iar noua sefa a devenit curand exasperata de eforturile titanice ale clientei mele pentru a obtine rezultate spectaculoase in speranta de a fi recunoscuta si apreciata. Atitudinea clientei mele se rasfrangea negativ asupra celorlalti membri ai echipei, care isi vedeau amenintat stilul de lucru si confortul psihologic, iar sefa a trebuit sa intervina in forta pentru a stopa criza, debusoland-o total pe clienta mea prin feedback-urile negative, dar realiste si corecte. A trebuit sa lucram ceva timp pentru a trece de la o viziune extrem de individualista si competitiva, de la un stil de lucru prometeic, la o abordare mai echilibrata si focusata pe munca in echipa.
Este mai mult decat evident ca, in mod inconstient, angajatii – de la orice nivel – folosesc locul de munca pentru a-si pune in scena propriile drame, propriile conflicte in speranta de a le gasi o rezolvare. De aceea cred ca exista multa nevoie de psihanaliza in organizatii.
Cariere: Cum poate fi constientizat si controlat scenariul de viata?
V.R.: Din pacate, suntem cu totii prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul insusi. Este nevoie de un element exterior, care sa ne scoata din propriile rutine, din propriile pattern-uri de gandire si de actiune, din propria filosofie de viata. Avem nevoie de ceva sau cineva care sa ne puna o oglinda in fata si sa ne ofere ceva diferit.
Daca suntem pregatiti, acest element exterior poate fi o carte, un film sau un seminar care sa ne ofere un insight valoros cu privire la propriul nostru scenariu. Dar este nevoie de multe acumulari pentru a face acest insight posibil. Eventual putem apela la un psihanalist sau la un expert in analiza tranzactionala.
Cariere: Cum sa construiesti un nou scenariu de viata care sa-ti favorizeze succesul in cariera si in relatiile cu ceilalti?
V.R.: Am sa ma refer la succesul autentic, acela care te implineste cu adevarat si care depinde mai putin de ‘pecetile’ puterii (statut, cont in banca etc). In viziunea mea, 3 lucruri sunt esentiale pentru a accede la succesul autentic.
1. Fii tu insuti.
Fiind tu insuti, atragi ceea ce este potrivit pentru tine, ceea ce te implineste. Nu trebuie sa planifici, nu trebuie sa faci ceva special in aceasta directie. Fiind tu insuti pur si simplu atragi lucrurile de care ai nevoie.
Dar pentru a fi tu insuti trebuie mai intai sa fii sincer cu tine insuti si sa iti asumi ceea ce esti si ceea ce vrei. Multi dintre noi nu indraznim sa fim noi insine de teama ca am putea fi rejectati. Nu credem ca ceilalti o sa ne placa si de aceea trebuie sa ne ‘vindem’.
2. Concentreaza-te asupra actiunii si nu te agata de rezultate.
Stiu, e o idee greu de inghitit. Am fost invatati sa planificam minutios pe termen mediu si lung. Dar adevarul este ca nu avem control asupra rezultatelor. Nu avem control decat asupra actiunilor noastre, care poarta amprenta personalitatii noastre iar aceasta va atrage clientii potriviti pentru noi. Just simple as that!
3. Nu te focaliza pe ceea ce ai putea obtine, ci pe felul in care poti contribui la a aduce o schimbare pozitiva in viata altora.
Acest principiu diferentiaza mentalitatea matura de cea infantila. In plus, exista o lege universala care spune ca pentru a primi trebuie mai intai sa oferi.
Cariere: Cum ne descurcam cu ceilalti in scenariul nostru de viata?
V.R.: Ceilalti sunt actori in scenariul nostru de viata.
Simplificand foarte mult lucrurile, putem spune ca fiecare dintre noi, la nivel inconstient, are in minte un scenariu, un rol in acest scenariu, precum si alte cateva personaje principale care au de asemenea fiecare rolul lui in scenariul respectiv. Fiecare dintre noi circula prin lume avand in inconstient un astfel de scenariu si cauta in ceilalti actori potriviti pentru a juca rolurile celorlalte personaje din respectivul scenariu. In timp devenim experti in recrutarea actorilor potriviti pentru rolurile din scenariul nostru si astfel jucam aceeasi piesa iar si iar, la nesfarsit. Uneori actorii se schimba, dar scenariul ramane acelasi. Ne pierdem slujba la fiecare 2 ani, suntem mereu umiliti de seful nostru, suntem mereu pe locul doi etc.
Din momentul in care decidem ca vrem un alt scenariu, cu alte personaje, si ne modificam in concordanta atitudinea si reactiile, vom vedea cum actorii isi schimba brusc rolul sau apar noi actori care sa interpreteze mai adecvat noile personaje. Totul depinde de noi.

Leave a comment

Filed under Uncategorized